MORALITATE. Subst. Moralitate, morală, etică; conștiință; virtute, noblețe, nobilitate (înv.); cinste, onestitate, corectitudine, caracter, probitate (livr.), integritate, incoruptibilitate, cumsecădenie. Inocență, curățenie sufletească, curățenie morală, puritate (fig.), nevinovăție, neprihănire, candoare, ingenuitate, castitate. Sinceritate, franchețe, lealitate, loialitate; devotament, devoțiune (rar), credință, fidelitate, statornicie. Dreptate, justețe, echitate; imparțialitate, nepărtinire (pop.), obiectivitate. Bunătate, omenie, generozitate. Deontologie. Adj. Moral, moralicesc (înv.), etic; virtuos, nobil; cinstit, onest, corect, prob (livr.), integru, incoruptibil, cumsecade. Inocent, curat (fig.), pur (fig.), nevinovat, neprihănit, candid, nepătat (fig.), neîntinat, imaculat (fig.), ingenuu, pudic, cast. Sincer, deschis, nefățărit (înv.), franc, leal, loial; devotat, credincios, fidel, statornic, de nădejde. Drept, just, echitabil; imparțial, nepărtinitor (pop.), obiectiv. Bun, omenos, de omenie, omenesc (înv. și pop.), omenit (înv.), generos. Moralizator. Vb. A fi moral, a da dovadă de moralitate; a rămîne inocent (pur, nevinovat); a fi cinstit (onest, corect); a proceda echitabil (just). A moraliza. Adv. Cu simț moral, cu inocență, cu nevinovăție. Moralmente, moralicește (înv.). Omenește, cu omenie. V. adevăr, cinste, comportare, dreptate, inocență, omenie, principialitate, sinceritate.